lukoil-banenr

Indiferent despre care maşină vorbim, dar dacă are 707 cai putere sub capotă, deja impune respect. Iar dacă te gândeşti că nu e un supercar exotic ci un sedan cu care să îţi distrezi copiii în drum spre şcoală, atunci e şi mai atractiv pentru un tuner capabil să stoarcă totul până la ultima picătură.

bodybuilding

Da, el este, Dodge Charger, maşina care a ajuns pe mâna celor de la Geiger Cars. De fapt germanii oferă acelaşi kit de tuning atât pentru Charger Hellcat cât şi pentru Challenger. Iar din unitatea V8 de 6.2 litri, supraalimentată, neamţul a scos 782 de cai putere şi 932 Nm de cuplu motor! O nebunie totală!

diselok

Şi ca să înţelegeţi ce s-a făcut la maşină pentru a atinge asemenea performanţe aflaţi că a fost înlocuit tot traseul de evacuare, regândită admisia iar blocul electronic al maşinii a fost resoftat. Totul pentru o acceleraţie de la zero la prima sută în…3.6 secunde! Asta e teritoriul lui Mercedes-AMG GT R, sportcarul fiind însă proiectat exclusiv pentru a rupe timpii pe circuit. Până şi viteza maximă a sedan-ului de peste ocean ajunge la 330 km/h, mai mult decât multe supercaruri cu pretenţii.

Şi asta la un preţ de 110.500 de euro, daca vrei un model ca şi cel din imagini, cu jange unicate, o vopsea deosebită şi suspensia sport, sau poţi merge cu maşina ta (dacă o ai) şi achiţi fiecare etapă în parte.

geigercars-dodge-charger-hellcat (1) geigercars-dodge-charger-hellcat (2) geigercars-dodge-charger-hellcat (3) geigercars-dodge-charger-hellcat (4) geigercars-dodge-charger-hellcat

Comentarii