lukoil-banenr

DeLorean Motor Company a anunţat că intenţionează să repornească producţia modelului DMC-12, care este şi singurul automobil al companiei americane. Sportcarul semnat de Giugiaro a debutat în 1981, fiind echipat cu un V6 de 2.9 litri ce producea 130 de cai putere şi a fost construit într-un număr de 8.583 de exemplare. Maşina s-a menţinut pe linia de asamblare doar trei ani, timp în care însă, a reuşit să devină o legendă, în mare parte datorită peliculei „Back tot the future”!

bodybuilding

Caroseria din inox, nevopsită dar lucioasă, portierele de tip Gullwing şi designul extrem de futuristic pentru acea perioadă a anilor, au dat naştere unui adevărat cult, o religie pe care în viitor DeLorean intenţionează să o readucă în atenţia lumii. La ziua de astăzi numai 6.000 de exemplare mai sunt în stare de funcţionare, datorită cărora a şi supravieţuit compania fondată în 1975 de către John DeLorean, comercializând piese de schimb pentru DMC-12.

diselok

Delorean_dmc12_rear

În ce priveşte viitorul însă, aflaţi că producţia va începe chiar anul acesta, urmând ca primile maşini să poată fi livrate clienţilor abia în 2017. Din ce se cunoaşte până acum, sportiva îşi va păstra aspectul de epocă, însă va beneficia de careva îmbunătăţiri demne de „era noastră”. Printre acestea se numără şi sistemele de siguranţă, obligatorii pentru a putea fi testată şi vândută. Ne putem aştepta la dotări noi cum ar fi sistemul de climatizare, camera video pentru marşarier, sistem de infotainment cu suport pentru iOS şi Android, dar şi multe multe altele.

Bineînţeles că se va renunţa la vechiul motor pe benzină în favoarea unuia mai eficient şi mai puternic. Potrivit ultimilor zvonuri, noul DMC-12 ar putea beneficia de un agregat capabil să livreze între 300 şi 400 de cai putere. Nu îmi pun speranţa că va fi un Ferrari-killer, dar nici producătorul nu intenţionează să lupte cu cele mai performante supercaruri din lume, prin urmare maşina va fi adresată exclusiv pasionaţilor acestui model.

Pentru ei vor fi construite în jur de 300 de exemplare pe an, cu un preţ de start este estimat la circa 100.000 de dolari.

DeLorean_DMC-12_with_doors_open

2

7ee6b2b0d0d92c82f29e045afd132f09

7

2000px-DeLorean_Motor_Company_logo.svg

Comentarii