lukoil-banenr

Cu toţii avem un viciu sau un obicei preferat de care să ne bucurăm în dimineţile somnoroase. Unii practică sportul la răsărit, alţii îşi servesc cafeaua la geam, fumătorii o iubesc şi mai mult la o ţigară, iar pentru amatorii de cai putere, dimineaţa poate începe cu o cursă de drag energizantă!

bodybuilding

Zic dimineaţă pentru că e un început de zi, nu neapărat trebuie să te scoli din pat cu noaptea-n cap. Şi dacă te numeri printre dependenţii de mirosul de benzină şi anvelope arse, atunci cu siguranţă că astfel arată şi pentru tine, ziua perfectă. Indiferent la volanul cărei maşini dintre cele două ai dori să te afli, tind să cred că suntem pe-o undă! Aerul rece de afară, acum că a plouat, face numai bine motoarelor turbo-aspirate, deci te invit să dăm o tură (virtual).

diselok

Alege-ţi favoritul şi ţine-i pumnii. Eşti pasionat de precizia chirurgicală şi tehnologiile duse la extrem? Atunci Porsche-ul 911 Turbo S este pentru tine! Iar dacă îţi fac din ochi cei peste 1.000 de cai putere, cu greu stăpâniţi şi puşi pe asfalt doar pe puntea spate, înseamnă că te vei alege cu Toyota Supra! Un „meci” cu un final previzibil, dar care tot merită urmărit.

Comentarii