lukoil-banenr

Cazul publicat recent pe pagina de AutoExpert, în care un echipaj al INP încalcă grosolan regulile de circulaţie şi mai au şi obrazul să riposteze a stârnit reacţii dure în rândul cetăţenilor. Motiv pentru care am decis că este cazul să discutăm (online) şi cu serviciul de presă al INP, care să ne ofere un comentariu. Iar aici surpriză!

bodybuilding

Oricine, din cititorii care au urmărit atent videoclipul, vor susţine într-un glas că poliţiştii au inclus girofarul abia după ce au ieşit din intersecţie. Este mai mult decât evident. Dar, nu şi pentru poliţişti! Contactată de către AutoExpert, ofiţerul de presă al INP, Diana Fetco, a declarat următoarele:

diselok

Conducătorul mașinii cu regim prioritar de circulație, înainte de a admite abateri de la exigențele Regulamentului Circulației Rutiere (RCR), manifestate prin virarea la stânga de pe banda destinată deplasării numai înainte sau la dreapta, a întreprins toate măsurile necesare de precauție și nu a creat impedimente vehiculelor ce se deplasau regulamentar la stânga (clar o minciună). În secvența video este evident faptul că, conducătorul mașinii de patrulare a semnalizat, prin intermediul semnalizatorului de direcție, intenția de a vira la stânga (de parcă asta l-ar scuti de vinovăţie). În context, potrivit RCR, la apropierea vehiculului care are pus în funcțiune dispozitivul cu lumina albastră giratorie, conducătorii altor vehicule trebuie să asigure deplasarea nestânjenită a acestuia, iar în caz de necesitate să oprească.

Ce vrea să zică asta? Una, că girofarul era pornit, şi doi, că „ai noştri” nu au intimidat pe nimeni, absolut! La ce bun atunci au mai somat şoferul care i-a claxonat? Până a ne face concluzii, haideţi să vedem ce spune Regulamentul Circulaţiei Rutiere: 

[Pct.105 subpct.1) modificat prin HG925 din 12.12.12, MO270-272/25.12.12 art.1013]
2) În cazul în care se execută misiuni urgente de serviciu, conducătorii vehiculelor în cauză trebuie să pună în funcţiune semnalele luminoase şi sonore speciale. Totodată, ei pot profita de prioritate doar atunci cînd s-au asigurat că li se cedează trecerea. De prioritate beneficiază, de asemenea, conducătorii vehiculelor escortate de vehiculul cu regim prioritar de circulaţie. Conducătorii vehiculelor escortate trebuie să includă în faruri lumina de întîlnire.

106. 1) La apropierea vehiculului la care este pus în funcţiune dispozitivul cu lumină albastră giratorie sau fulger şi semnalul sonor special, conducătorii altor vehicule trebuie să asigure deplasarea nestînjenită a acestuia, indiferent de direcţia lui de deplasare, inclusiv să elibereze banda pe care se deplasează vehiculul cu regim prioritar de circulaţie, poziţionîndu-se cît mai aproape de bordură, pe acostament sau chiar, în caz de necesitate, să oprească.

4) Folosirea de către conducătorii vehiculelor cu regim prioritar de circulaţie a semnalelor luminoase şi sonore speciale în alte cazuri decît cele justificate de urgenţa misiunii lor este interzisă.

Deci, după cum puteţi vedea, şoferii implicaţi în traficul rutier, TREBUIE să acorde prioritate echipajelor de patrulare doar în cazul în care sunt incluse atât semnalul luminos cât şi cel sonor. Tot RCR spune că se permite acest lucru doar în cazul în care poliţiştii se află în misiune. Ceea ce din nou contravine declaraţiilor ofiţerului de presă. Ori, dacă echipajul era în misiune, atunci trebuia să li se acorde prioritate şi să fie inclus şi semnalul sonor. În caz contrar, girofarul pornit (care ştim noi bine că nu este în funcţiune şi se vede clar), nu este decât un pom de crăciun care nu foloseşte la nimic, poate doar estetic are vreun rol.

Şi acum o altă latură a acestui basm copilăresc. Chiar dacă ar fi să absolvim de orice vină, bravii noştri poliţişti, care aveau prioritate (într-un alt univers), cred că era „firesc” să fie sancţionaţi ceilalţi şoferi care au virat la stânga de pe prima bandă, cea care permite deplasarea DOAR înainte şi la dreapta? Ok, o să fim şi mai naivi şi vom presupune că erau în toane bune şi au decis că nu este cazul să tragă chiar atâtea amenzi, bineînţeles ipotetic vorbind. Deci, îi lăsăm baltă, chiar au fost bravi că i-au cruţat pe restul şi nu le-au dat amenzi, că aşa e frumos la noi, să circule toţi, care şi cum îl taie capul.

O a doua concluzie, care nu este o noutate pentru nimeni de altfel, este legată de faptul că poliţiştii de fapt, au girofarul inclus pe automobilele de patrulare, tot timpul, din simplul motiv că sunt „legalizaţi” să încalce la orice oră şi cu orice ocazie Regulamentul Circulaţiei Rutiere, pe care tot ei sunt obligaţi să îl respecte. Şi se scuză că erau în misiune. Deşi, aţi văzut cu ochii voştri, nu este nici un girofar pornit, nici un semnal sonor şi nici măcar o misiune la care să ajungă în mare grabă.

d17a93c241284d9feea211b7be2ae8aa

Comentarii