lukoil-banenr

Aproape 1000 de șoferi au fost sancționați în zilele de week-end. Angajații Inspectoratului Național de Patrulare au desfășurat mai multe acțiuni de depistare și tragere la răspundere corespunzătoare a participanților la trafic care încalcă normele regulamentului circulaţiei rutiere.

bodybuilding

Inspectorii de patrulare, au documentat 996 de abateri de la legislația în vigoare. Cel mai des, participanţii la traficul rutier au încălcat limita de viteză stabilită pentru circulația transportului pe drumurile și traseele din țară, au condus unitățile de transport fără permise de conducere, nu și-au cuplat centura de siguranță sau au traversat carosabilul în locuri interzise.

diselok

La fel, în zilele de odihnă, pe întreg teritoriul țării au avut loc acţiuni de depistare și contracarare a șoferilor care conduc unitățile de transport sub influența alcoolului sau a drogurilor. Astfel, de către echipele mobile ale INP au fost verificaţi sute de şoferi din toată țara. Drept urmare a acestor controale, 38 de conducători auto au fost suspectați că ar fi consumat alcool, iar alţi patru au refuzat să efectueze testarea alcoolscopică.

În acest context, agenţii rutieri recomandă șoferilor să nu urce la volan, dacă au consumat băuturi alcoolice,deoarece consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor, fapte, ce pot determina comiterea accidentelor rutiere cu consecințe tragice.

Comentarii