lukoil-banenr

ECOLOGII cer taxe pentru parcare

bodybuilding

diselok

Preşedintele organizaţiei teritoriale din Chişinău a Mişcării Ecologiste din Moldova, Vladimir Garaba, afirmă că  automobiliştii trebuie să achite o taxă pentru parcarea pe străzile Chişinăului.
Declaraţia a fsot făcută în cadrul unei conferinţe de presă, iar acesta a mai adăugat că studiul realizat pe un eşantion de 400 de conducători auto din capitală arată că „80% din şoferi pledează pentru parcarea cu plată şi sînt dispuşi să plătească 2,5 lei pe oră”.
„Zilnic circa 100 mii de automobile parchează în locuri interzise”, a spus Garaba.
Potrivit lui, numai 4,7 la sută din respondenţi apreciază pozitiv organizarea traficului rutier din capitală, iar restul apreciază parţial şi negativ.
Potrivit sondajului, 63 l asută din respondenţi sunt pentru interzicerea parcării pe trotuarele străzilor, 62 la sută – pentru implicarea activă a colaboratorilor poliţiei rutiere în organizarea traficului, 28 la sută consideră că este necesar de redus numărul microbuzelor, 34 la sută pledează pentru intrarea cu plată în centrul capitalei, iar 16 la sută pentru ca în unele zile anumite porţiuni de drum să fie închise pentru automobilişti.
În opinia Vladimir Garaba, trebuie redus numărul de automobile puse în circulaţie. Numai 47 la sută din respondenţi circulă cu automobilul din necesitate, iar ceilalţi 53 al sută ar putea renunţa la deplasările cu automobilul persona.
Garaba a spus că spălătoriile auto deservesc doar 47 la sută din maşini, iar restul spală maşinile în locuri improvizate, iar apele se scurg în rîul Bîc.
Studiul a fost desfăşurat de asociaţia „Viitorul Verde” şi de organizaţia teritorială din Chişinău a Mişcării Ecologiste din Moldova, cu suportul financiar al Inspectoratului ecologic de stat al Moldovei.

 

Comentarii