lukoil-banenr

Falcon a prezentat modelul F7

La Salonul Auto Internaţional din America de Nord care s-a desfăşurat în anul 2010 a fost prezentat un prototip care întruchipa un supercar, dar la Salonul Auto de la Detroit din acest an a debutat versiunea finală a modelului Falcon Motor Sports F7.

bodybuilding

diselok

Munca la proiectul F7 a început în 2009, la o fabrică din Michigan. În privinţa designului exterior, cei de la Falcon au spus designul a fost inspirat de la maşinile cu valenţe sportive emblematice pentru perioada anilor 1980. Totuşi, interiorul a fost proiectat pentru a găzdui confortabil chiar şi persoanele care au în jur de 1,95 metri.

Pe lângă spaţiu, acest supercar construit în ediţie limitată oferă la interior un sistem audio performant, posibilităţi de conectare prin Bluetooth şi aer condiţionat. Dar toate acestea sunt cerinţe normale într-o oarecare măsură pentru un model construit în zilele noastre, mai ales când în cartea de vizită scrie ″supercar″. În acest caz, calităţile care contează sunt altele.

De exemplu, şasiul este construit din aluminiu combinat cu fibră de carbon, iar construcţia a fost realizată manual. Sub capotă se ascunde un motor V8 de 7.0 litri împrumutat de la Corvette, din care se pot scoate 620 CP la 6.600 RPM, şi un cuplu de 793 Nm la 5.400 RPM. Puterea va fi transmisă către puntea spate prin intermediul unei cutii de viteze manuală cu şase trepte.

Toate cifrele de mai sus pot fi exprimate prin următoarele performanţe, obţinute în funcţie de configurarea aleasă: sprintul de la 0 la 100 km/h se va realiza în 3,3 secunde sau în 3,6 secunde, iar dacă piciorul va continua să apese pedala de acceleraţie se va atinge o viteză maximă cuprinsă între 305 şi 322 km/h.

Cu toate acestea, modelul nu este lipsit de probleme. Una dintre ele ar fi preţul, care începe de la 225.000 de Dolari. A doua ar fi faptul că producţia iniţială a modelului Falcon F7 va fi limitată la doar 10 exemplare.

Comentarii