Foto: Publika.md
lukoil-banenr

Mai aproape de practicile europene. Asta își dorește deputatul socialist Adrian Lebedinschi, care a propus un nou proiect de lege ce vizează automobiliștii și accidentele provocate de aceștia.

Pilot Autoexpert

Așa-numit procesul verbal european ar putea deveni realitate și în Republica Moldova, dacă deputații vor susține un proiect de lege propus de socialistul Adrian Lebedinschi, scrie portalul de știri Agora.md. Inițiativă se referă la simplificarea procedurii de recuperare a prejudiciilor în cazul accidentelor rutiere minore, în care va fi posibilă împăcarea părților.

Astfel, în cazul accidentelor rutiere în care persoanelor nu le-au fost cauzate leziuni corporale, iar pagubele sunt de până la 20.000 de lei, șoferii care au participat în accident, dacă au asigurare de răspundere civilă sau carte verde, vor avea dreptul să întocmească un proces verbal între părți. Acesta va reprezenta un temei pentru a solicita repararea prejudiciului de la compania de asigurări.

„O astfel de practică există în peste 30 de state din Europa”, a declarat deputatul.

Acesta propune trei condiții de bază pentru aplicarea procedurii:
– părțile trebuie să recunoască cine este vinovatul;
– existența unei polițe valabile de răspundere civilă;
– fotografierea tuturor urmelor accidentului, pentru a le transmite companiei de asigurări;

„La moment circa 90% din accidente rutiere comise pe teritoriul R: Moldova au valoare mică, respectiv poliția este nevoită să iasă la fața locului la fiecare accident rutier, ceea ce aduce în jur de 1,5 milioane de lei cheltuieli numai pentru ieșirea la fața locului. Dar problema de bază e că angajații MAI nu reușesc să investigheze aceste cazuri, și persoanele implicate în accident așteaptă câteva ore echipajul poliției, pentru a stabili circumstanțele, și practic toată ziua aceste persoane blochează traficul”, spune Lebedinschi.

Proiectul de lege este supus examinării în cadrul comisiilor parlamentare.

Comentarii