lukoil-banenr

Ferrari California în viziunea DMC

De cele mai multe ori, tunerii germani propun modificări gândite parcă special pentru a distruge din punct de vedere vizual o mașină. Totuși, noua creație a celor de la DMC este una dintre puținele excepții de la această regulă…

bodybuilding

diselok

Din punct de vedere estetic, noua creație a nemților de la DMC se laudă cu un kit aerodinamic compus dintr-un splitter frontal subtil și un difuzor de aer spate realizate din fibră de carbon. Din nefericire, singurul aspect chestionabil pe plan vizual sunt jantele din aliaj exagerat de mari, de 21 de inchi în față și 22 în cazul roților punții spate, realizate de o firmă americană denumită ADV1.

Propulsorul V8 de 4.297 centimetri cubi nu a fost trecut cu vederea de cei de la DMC. Grație injectoarelor cu debit mărit, arborelui cotit de performanță, evacuărilor sport și al unei turbosuflante babane, motorul acestui Ferrari California modificat de tunerul german cu sediul în Dusseldorf livrează acum 606 cai putere, cu 146 de cai putere mai mult decât versiunea standard a roadsterului italian.

În urma acestor îmbunătățiri, DMC California Surfista poate prinde suta la oră în numai 3,9 secunde și poate atinge o viteză maximă de 325km/h.

Comentarii