lukoil-banenr

Premiile anuale International Engine of the Year (IEY), acordate de pulicația Engine Technology International și-au desemnat marele câștigător al anului 2018. Astfel, Ferrari primește pentru al treilea an consecutiv premiul „Motorul Anului” grație propulsorului V8 Bi-turbo de 3.9 litri volum, care se regăsește pe modelele 488 GTB, 488 Spider și 488 Pista.

Pilot Autoexpert

Jurații competiției, într-un număr de 68 de membri din 32 de țări, a acordat premii atât la categoria General, cât și la categoriile delimitate în dependență volumul motoarelor. Sub un litru, între un 1.0 şi 1.4 litri, între 1.4 litri şi 1.8 litri, între 1.8 litri şi 2.0 litri, între 2.0 şi 2.5 litri, între 2.5 litri şi 3.0 litri, între 3.0 şi 4.0 litri şi peste 4.0 litri volum. De asemenea, au fost pregătite premii și pentru: Cel mai bun motor nou, Motorul Sport al anului, Motorul „verde” al anului și Sistemul de propulsie electric al anului, categorie introdusă pentru prima dată în anul 2017.

Ferrari a reușit să câștige atât în categoria Cel mai bun motor nou cu al său V12 de 6.5 litri volum de 800 CP, cât și categoria Motorul Sport al anului cu motorul V8 de 3.9 litri volum. Categoria Sistemul de propulsie electric al anului a fost câștigată de Tesla, mulțumită pachetului oferit pe Ev-ul Model S, Model X și Model 3. Tot Tesla a ridicat și premiul acordat la categoria Motorul „verde” al anului unde a reușit să învingă sistemul hybrid al lui BMW i8 și cel electric de pe i3 și i3S.

Surpriza serii a venit în cadrul categoriei motoarelor de sub un litru volum, unde Volkswagen alături de motorul său de 999 cmc în trei cilindri a reușit să întrerupă șirul victoriilor celor de la Ford cu motorul 1.0 EcoBoost, crae au câștigat acest titlu șase ani la rând.

Comentarii