lukoil-banenr

Fiat Strada – pick-up-ul sud-american ajunge şi în Europa

Fiat lansează pe piaţa din Europa un nou vehicul utilitar, venit tocmai din America de Suv. Se numeşte Strada şi promite să atace piaţa pick-up-urilor, acolo unde activează şi Dacia Logan Pick-up.

bodybuilding

diselok

După succesul de pe piaţa din America de Sud, Fiat aduce modelul utilitar Strada şi pe piaţa din Europa. Produs în Brazilia, vehiculul a fost al doilea cel mai bine vândut produs al celor de la Fiat Professional, la nivel mondial, după Ducato, cu 127.8000 de unităţi.

Noul Strada va fi prezent pe piaţa din Europa cu trei variante de caroserie: Short Cab, Long Cab şi Crew Cab. Aceasta din urmă este o noutate pentru modelul italian, permiţând transportul a patru persoane, păstrând în acelaşi timp o capacitate de încărcare de 650 de kilograme.

Utilitara măsoară 4409 mm în lungime, 1664 mm în lăţime şi are un ampatament de 2718 mm. Dimensiunile îi permit să ofere un spaţiu de încărcare de 1685mm pe versiunea Short Cab, 1332 mm pe versiunea Long Cab şi 1082 mm pe versiunea cu cabină dublă. În timp ce capacitatea de încărcare este cuprinsă între 630 şi 705 kilograme, oblonul posterior poate suporta şi el până la 300 de kilograme atunci când este deschis.

Propulsia este asigurată de un motor diesel Multijet, de 1.3 litri, dispus să respecte normele de poluare Euro 5. Motorul livrează 95 de cai putere şi 200 de Nm la 1500 de rotaţii, garantând în acelaşi timp un consum mediu de 5.3 litri/100 de kilometri, identic cu cel al vechii versiuni diesel de 85 de cai. Resursele pot fi transmise doar punţii faţă sau ambelor punţi, fără a afecta însă capacitatea de încărcare.

Vehiculul utilitar vine alături de trei niveluri de echipare, Working Trekking şi Adventure, care garantează oglinzi şi geamuri electrice, aer condiţionat şi radio CD. pe lista de opţionale se mai găsesc climatizarea, volanul îmbrăcat în piele şi jantele de aliaj.

Comentarii