lukoil-banenr

Fiat Viaggio va fi lansat la Beijing

Înainte de lansarea oficială, au mai apărut două fotografii cu primul autoturism pe care Fiat îl va produce în China în urma parteriatului încheiat cu Grupul Guangzhou Automobile. Din acestea, se poate observa că noul sedan este asemănător cu Dart, dar se distinge prin unele detalii, cum ar fi jantele dezvoltate special.

bodybuilding

diselok

Fiat a anunțat oficial că noul model Viaggio va debuta la Salonul Auto de la Beijing săptămâna viitoare, dar până atunci au fost prezentate primele fotografii teaser. Viaggio va fi primul sedan al companiei care se va fabrica în China și se va baza pe noul Dodge Dart, lansat în luna ianuarie la Salonul Auto de la Detroit. Spre deosebire de acesta, designul lui Viaggio a fost realizat la Torino.

Caroseria noului sedan compact va avea în lungime 4,6 metri și 1,8 metri în lățime, iar sub capotă va găzdui un propulsor de 1.4 litri Tjet. Acesta va fi cuplat la o cutie de viteze manuală cu cinci trepte sau la o versiune cu dublu ambreiaj. Propulsorul va fi oferit în două variante, cu 120 CP sau 150 CP.

În China, Fiat Viaggio va fi disponibil pe la sfârșitul acestui an.

Comentarii