lukoil-banenr

Ford a prezentat noul F-150

Americanilor le plac foarte mult camionetele uriaşe, iar printre acestea se află Ford F-150 şi nu doar înediţia specială Harley-Davidson. De fapt, F-150 este chiar cel mai bine vândut pick-up din Statele Unite ale Americii, iar recent a fost prezentată o generaţie revizuită pentru acest model.

bodybuilding

diselok

Schimbările includ un set de modificări atât în privinţa aspectului, cât şi în ceea ce priveşte partea tehnică. De exemplu, la exterior, noul F-150 se distinge printr-o grilă a radiatorului redesenată, pe lista de opţionale au apărut proiectoarele cu xenon şi jantele cu o varietate de modele care au dimensiuni de 18 şi 20 inch.

Sistemul de reglare al oglinzilor retrovizoare a fost îmbunătăţit ca să asigure mai multă flexibilitate când se lucrează în medii înguste, dar şi o vizibilitate foarte bună. Pentru noul Ford F-150 au fost introduse trei nuanţe noi, denumite Blue Jeans Metallic, Kodiak Brown Metallic şi Ruby Red Clearcoat Metallic.

Dincolo de portiere, Ford F-150 dispune de un interior îmbunătăţit, care adaugă un monitor LCD de 4,2 inch multifuncţional, o interfaţă MyFord şi serviciile SYNC. Datorită acestora, unele comenzi pot fi controlate prin puterea vocii, iar opţional, sunt oferite informaţii despre trafic, hărţi sau ştiri. Standard va fi oferit un sistem multimedia cu asistenţă pentru situaţiile de urgenţă (911 Assist) şi Vehicle Health Report.

Pentru cei care vor mai mult, în funcţie de versiunea aleasă, unele modele sunt echipate cu un ecran mai larg, de 8 inch, prevăzut cu două porturi USB, un cititor de card SD şi jack-uri pentru conectarea unor dispozitive audio/video externe. Pentru că maşina a fost proiectată cu gândul la muncitori şi fermieri, comenzile ecranului tactil pot fi acţionate şi cu mănuşi de lucru.

Din punct de vedere tehnic, este disponibilă o varietate de motorizări, de la un propulsor EcoBoost care pune accent pe economia de combustibil până la un V8 de 6.2 litri, de altfel şi cel mai puternic motor din segment. Toate versiunile sunt conectate la o cutie de viteze automată cu şase trepte.

Versiunea EcoBoost de 3.5 litri livrează 365 CP, motorizarea V6 de 3.7 litri cu patru valve oferă 302 CP, cea V8 de 5.0 litri vine cu 360 CP, în timp ce uriaşul motor V8 de 6.2 litri produce 411 CP.

Comentarii