lukoil-banenr

Ford Fiesta ST debutează la Salonul Auto de la Los Angeles

Istoria noului Ford Fiesta ST începe în 2011 la Salonul Auto de la Frankfurt unde Ford prezenta conceptul unui Fiesta ST cu trei uşi. La numai două luni mai târziu, Ford pregătea o surpriză şi pentru americanii prezenţi la Salonul de la Los Angeles: Ford Fiesta ST cu cinci uşi, tot în stadiu de concept.

bodybuilding

diselok

Cu ocazia Salonului de la Geneva din acest an, Ford a prezentat versiunea europeană de serie a modelului Fiesta ST cu trei uşi.

Astăzi însă, în cadrul Salonului de la Los Angeles, Ford a dezvăluit noul Fiesta ST cu cinci uşi în versiune de serie.

Americanii primesc acelaşi motor Ecoboost de 1.6 litri, dar ceva mai generos – unitatea cu patru cilindri garantează 200 de cai putere şi 290 de Nm, versiunea europeană are în activ doar 180 de cai putere. Asta înseamnă că peste Ocean, varianta cu cinci uşi va avea cu 20 de cai putere, respectiv 50 de Nm, în plus.

Resursele sunt suficiente pentru a oferi un sprint de la 0 la 100 de km/h în doar 7 secunde şi o viteză maximă de 220 km/h.

Pachetul stilistic exterior include jante de 17 inch, noi retuşuri aerodinamice, dublă evacuare şi deflector posterior. La interior Ford a pregătit scaune sport şi cusături contrastante.

La nivel mecanic, inginerii Ford ST au decis să coboare garda la sol cu 15 cm, să ofere o direcţie mult mai precisă, bare antiruliu şi adoptarea unui sistem Torque Vectoring pentru axa faţă.

Comentarii