lukoil-banenr

Centrul italian de design Camal Studio, fondat în anul 2008 de foştii angajaţi ai mărcilor Fiat, Bertone şi Ferrari, a prezentat proiectul supercarului SerpaS. Automobilul este elaborat la comanda atelierului de tuning Aznom of Monza.

Pilot Autoexpert

Caroseria sportcarului va fi confecţionată manual din aluminiu, iar elemente precum ar fi splitter-ul din faţă şi difuzorul din spate vor fi produse din fibră de carbon. Vehiculul va avea o lungime de 4079 mm, o lăţime de 1763 mm şi o înălţime de 1025 mm, iar masa totală nu va depăşi cifra de 900 de kilograme.

SerpaS, care în traducere înseamnă „şarpe”, va fi echipat cu un motor V8 de 2.6 litri volum, capabil să dezvolte 363 de cai putere la 10.300 de rotaţii pe minut, iar cuplul maxim va număra 276.5 Nm. Din păcate la moment cifrele dinamice nu au fost prezentate de oficiali.

Reprezentanţii companiei declară că fiecare cumpărător al sportcarului va avea acces la uzină, unde va putea monitoriza procesul de asamblare, iar mai târziu va trece un şir de lecţii unde va învăţa tehnica condusului sportiv, pe circuitul din oraşul Monza.

Comentarii