lukoil-banenr

Foştii clienţi ai Maybach, vânaţi de Bentley

Anunţul oficial portivit căruia Maybach va inceta să mai existe nu a mirat pe nimeni, din moment ce întotdeauna cifrele de vînzari ale diviziei de lux a Mercedes-Benz au fost în urma celor publicate de rivali. Mai mult, aşa cum era de aşteptat, competitorii direcţi din acest segment au primit vestea cum nu se poate mai bine, simţind prin retragerea germanilor o ocazie greu de ratat. Tot nişte germani, însă, sunt primii care încearcă să profite. Cei de la Volkswagen, proprietarii Bentley, au demarat o campanie prin care încearcă să atragă clientela tipică de Maybach, spre limuzinele britanice. Acestă acţiune implică trimiterea unor scrisori oficiale către vedete precum Jay-Z sau Samuel L. Jackson, însă, cu siguranţă, nici şeicii sau proaspeţii magnaţi chinezi nu vor fi ocoliţi de poştaş. Pentru a fi şi mai convingători, cei de la Bentley le vor oferi VIP-urilor un tur oficial al fabricii de la Crewe, unde aceştia vor putea observa toate stadiile de fabricaţie ale unor modele precum Mulsanne sau Continental GT. Toate acestea, în speranţa că nimeni dintre cei care au avut Maybach nu se va mulţumi să se afişeze la volanul viitoarelor versiuni high-end ale lui S Class, promise de Mercedes-Benz ca şi consolare.

bodybuilding

Comentarii