Compania Audi se pregătește să prezinte în sfârșit concurentul modelelor care au reușit deja să devină populare pe piață BMW X6 și Mercedes-Benz GLE Coupe. Noul model Q8 urmează să debuteze în timpul apropiat, iar până atunci fotografii spioni au reușit să îl fotografieze pe străzi.

La fel, noul model va primi și niște variante de performanță, una dintre care este SQ8, despre care publicația Autocar scrie că ar putea primi două trenuri de propulsie, unul benzinar și altul diesel și să fie disponibil pentru cumpărare deja în luna decembrie a acestui an.

Pe piața din SUA, compania din Ingolstadt puțin probabil că va livra variantele diesel, mai ales după scandalul Dieselgate. În schimb americanii vor putea procura cel mai probabil un SUV echipat cu un motor V6 TFSI de 3.0 litri volum, care va fi ajutat de un motor electric și un turbocompresor.

Cei din Europa vor avea posibilitatea de a opta pentru un tren de propulsie alcătuit dintr-un propulsor V8 TDI de 4.0 litri volum, capabil să livreze 429 CP și 900 Nm cuplu motor. Acest propulsor deja îl putem vedea prezent pe ultima generație a SUV-ului Aud Q7, unde acești indici de putere îi permit vehiculului să accelereze de la 0-100 km/h în 4.8 secunde.

Recent, cei de la carscoops.com, au publicat o serie de fotografii spion ale lui SQ8, în care putem observa bara față mai agresivă decât la versiunea ”civilă”, patru flanșe ale sistemului de evacuare, jante din aliaj speciale și o suspensie care coboară garda la sol. Imaginile exclusive le puteți viziona în cele ce urmează.

 

Comentarii