lukoil-banenr

Frăţia “serie-X”

bodybuilding

diselok

În timpul apropiat pe piaţa SUV-urilor ar putea să apară fratele mai mic al lui X6. Micuţul X cel mai probabil va purta indexul de X4 şi va fi bazat pe viitorul X3. Un X6 minimalizat, pe o astfel de notă ar putea începe descriere “posibilului” X4, să fie oare criză de inspiraţie ??? Nu, în nici un caz, aici sunt prezente o serie de deosebiri, cum ar fi gurile de aer laterale care au crescut în dimensiuni. Oglinzile care acum dispun de semnalizatoare, poziţionarea acestora pe uşi în stilul lui Lexus. Linia de pe caroseria SUV-ului va fi mai puţin evidenţiată faţă de fratele mai mare, la fel ca şi mînerele uşilor care vor fi poziţionate ceva mai jos. Conform poziţionării ciudate a modelului X6 în segment, acesta totuşi se bucură de o popularitate aparte în rîndurile fanilor mărcii si nu, numai. Speculaţiile privind viitorul model, susţin că acesta va fi dezvoltat pe platforma viitorului X3, de la care şi va împrumuta motorizările şi alte componente tehnice. Potrivit unor surse anonime, consiliul BMW nu a luat încă o decizie oficială în privinţa viitorului X4.

 

Comentarii