lukoil-banenr

Casa de licitaţii Gooding & Company, va scoate în acest weekend la vânzare unul dintre cele două prototipuri de pre-producţie Ferrari 275 GTB, care i-a aparţinut legendarului designer auto şi fondatorului companiei Pininfarina, Battista „Pinin” Farina.

În anul 1964, producătorul italian de automobile Ferrari, lansa modelul 275, care în următorii patru ani a fost asamblat într-un tiraj de 970 de exemplare la uzina de la Maranello. Vehiculul desenat de „Pinin” Farina, a fost clasat de experţi drept unul dintre cele mai frumoase modele produse vreodată de Ferrari.

Dar înainte de a fi produs în serie, au fost construite două prototipuri ale modelului, care erau prezentate la diferite expoziţii şi evenimente, precum Salonul Auto de la Paris, Torino sau Frankfurt. Unul dintre cele două prototipe se planifică a vinde în următoarele zile pentru o sumă cu şase zerouri.

Mai exact este vorba despre Ferrari 275 GTB „Speciale”, automobilul personal al lui Battista „Pinnin” Farina. Deşi diferenţele dintre acest automobil şi modelul de serie Ferrari 275 sunt foarte mici, totodată acestea sunt extrem de importante. În special se diferă substanţial forma farurilor din faţă, forma capotei, iar la posterior a fost adăugat un difuzor, în ansamblu acestea schimbă simţitor felul în care arată coupe-ul.

După moartea celebrului maestru Battista „Pinin” Farina, în anul 1966, vehiculul a fost vândut de mai multe ori, ca într-un sfârşit, în anul 1993 să fie cumpărat de actualul proprietar. Totuşi după aproape 25 de ani, proprietarul bijuteriei pe patru roţi a decis să-şi ia rămas bun de la maşină, apelând la casa de liciaţii Gooding & Company, care presupune că va putea vinde acest Ferrari contra unei sume de circa 9.000.000 de dolari SUA.

Comentarii