lukoil-banenr

Compania McLaren a lansat recent un nou hypercar care a primit numele celebrului pilot al competiţiilor de Formula 1, Ayrton Senna. Acesta va fi echipat cu un motor ce de dezvoltă 800 cai putere şi va fi asamblat în număr de doar 500 de unităţi.

Pilot Autoexpert

Ayrton Senna da Silva, se poate număra o legendă a Formulei 1. Fiind pilot al echipei McLaren, acesta i-a adus mărcii trei titluri mondiale în anul 1988, 1990 şi 1991. Drept omagiu, la 23 de ani după moartea celebrului pilot, compania britanică lansează un hypercar extrem, care primeşte numele Senna.

Noul bolid este clasificat de producător drept strict pentru circuit, însă totodată acesta deţine permisiunea de a circula pe drumurile publice. Hypercar-ul cu tracţiune spate este construit pe platforma modernizată din carbon, folosită mai devreme pentru modelul 720S. Panourile caroseriei la fel sunt produse din fibră de carbon, fiecare aripă din faţă de exemplu, cântăreşte doar 620 de grame.

Masa totală a hypercarului McLaren Senna este de doar 1198 de kilograme. Astfel raportul dintre greutatea şi puterea vehicolului este 668 CP per tonă. Aceste cifre îl fac să fie cel mai uşor vehicul admis pe drumurile publice, construit vreodată de compania britanică.

Bolidul este echipat cu un motor V8 Bi-turbo, cu capacitatea cilindrică de 4.0 litri, care cuplat la o cutie robotizată cu şapte rapoarte şi dublu ambreiaj, este capabil să dezvolte 800 CP şi 800 Nm cuplu motor. Cifrele dinamice ale vehiculului se aşteaptă a fi făcute publice abia în luna ianuarie a anului 2018.

Hypercarul a fost deasemenea dotat cu o suspensie hidraulică activă, care în regim de circuit, micşorează garda la sol cu 50 de milimetri, cu un difuzor produs dintr-un singură bucată de fibră de carbon şi un eleron masiv pe capota portbagajului capabil să-şi modifice unghiul şi a ajuta la frânare.

McLaren Senna va începe a fi asamblat spre sfârşitul anului 2018. Preţul acestuia este de 750.000 de lire sterline, iat toate cele 500 de exemplare ale bolidului au fost deja cumpărate. Debutul oficial al hypercarului va avea loc în luna martie a anului viitor, în cadrul Salonului Auto de la Geneva.

Comentarii