lukoil-banenr

Mercedes-AMG a prezentat la Festivalul de Viteză de la Goodwood noul său bolid de circuit, supercarul GT R. Iată că după o lungă campanie de teasere, monstrul a fost eliberat din captivitate şi acum este gata să atace din plin kilometrii de asfalt de pe cele mai prestigioase circuturi auto din toată lumea.

bodybuilding

Designul maşinii a fost modificat semnificativ ca urmare a unor îmbunătăţiri tehnice, dar şi aerodinamice. Ecartamentul noului GT R a fost mărit pentru a găzdui roţi mult mai late R19 pe faţă şi R20 pe spate, iar astfel şi-a făcut apariţia un bodykit aerodinamic activ. Iar activ se rezumă la faptul că maşina poate controla mai multe elemente separat, cum ar fi scutul din fibră de carbon instalat sub maşină, sau gurile de ventilare verticale, pentru frânele faţă, ambele controlate electronic.

diselok

ea2a5e36107dd3e3e979e20e784e645f6619c028

Un alt element aerodinamic foarte important este eleronul spate, realizat şi el din fibră de carbon şi care poate fi reglat manual în funcţie de necesităţi, rolul acestuia fiind de a contribui la forţa de apăsare care poate creşte cu până la 155 de kilograme, la viteza maximă de 318 km/h. Şi dacă tot am vorbit de viteză, aflaţi că noul Mercedes-AMG GT R accelerează de la zero la 100 km/h în 3.6 secunde, cu 0.2 secunde mai rapid decât modelul vârf de gamă GT S. O diferenţă minoră practic, având în vedere că maşina nu este doar mai uşoară, dar şi mai puternică. Acelaşi V8 de 4.0 litri, turbo-aspirat, a fost modificat să producă acum 585 de cai putere în loc de 510 (GT S), în timp ce cuplul motor se ridică la maxim 700 Nm pe o plajă de turaţii cuprinsă între 1900 şi 5500 rpm!

f8a412cdfa83c58665ea42900a9f9fde17f9e3c1

S-a lucrat foarte mult şi la reducerea greutăţii iar inginerii au ciupit din toate câte puţin. În jur de 700 de grame au redus din masa volantei duble, sistemul de evacuare a fost înlocuit cu unul din titan, mai uşor cu şase kilograme, până şi axul cardanic din fier a rămas să zacă la depozite iar în locul lui a fost instalat unul din carbon care este cu până la 40% mai uşor!

Scaunele tapiţate cu piele au cedat locul unor scoici îmbrăcate cu Alcantara, iar suspensia maşinii a primit noi componente din aliaje ultra-uşoare. În premieră pentru un automobil fabricat de AMG a debutat suspensia spate activă care poate vira cu roţile spate independent, asemenea tehnologii fiind întâlnite şi pe sportcarul Porsche 911.

df184432c01e792537b2eeb40383097dcb960758

După cum vedeţi, inginerii s-au axat mai mult pe construirea unui bolid de circuit şi nu pe un dragster care să ne impresioneze cu sute de cai putere şi timpi scurţi de acceleraţie. Astfel spus noi suntem curioşi să aflăm cum se descurcă noul Mercedes-AMG GT R pe Nurburgring!

1ba478c93fe53fee0c8b1004e8a0dbfb825f7992 7a2ee04d8ffdc0ad0b4f0fd888d037bfbfbe24d0 11ca2625767f94adf88cfba798247075c95ffb98 18b983123a5d8f217b41145925b42f3ed84bd187 43dd4e6e2a7af4b68755c6b029db58735ca943f1 62a283fcb44bf4d149b712abc5a21ce57dd7b8a6 0729bca7107a44e825d3a12e92a413b24e621a89 935bf6232f6fda3fd3b21c3e9458724bebc1f504 1498f1d0862b71ada6ba75548da2dfaa9ffb02cd 06018df6d9e95751460505a18d9bc70924dae5bd 6438ba1ecd4797dfef70fef9839b08ef4d496769 8256afd6fe009de487e69e5c7751899464c23dd1 9479aa15ef0a1bf9c2e8a639ba89004f1c959840 70857d41a2633e5180054725572b65de66274056 a7e523cbbcd2937555beb39e99e668560461604b a7ea511a47b5be2f5e52701c64a0d1b05d9786c0 a69024087d38c6f642866ecf447e3ccc85923634 b7ce4645d1e715c9865ec71159f3c153a172fc60 b13d5b036d0af0b463cd9652db45221f3f33dd0e ba557b495f98b5a8bbaf15660134c5632e6b23b3 c1b225dfc65f0a796fbd7e8df125f0cd0c1ff838 c905daeeee4df95c1b3945b5451a38b61238c9e4 d6600004e9bedf2ef4f7d41dbc5cc5dd8422f9e3 f154fa72888ac1a0d8e52c62975c48557e1caa77

Comentarii