lukoil-banenr

Grecia: an dezastruos pentru mărcile de lux

Criza financiară care afectează Grecia se răsfrânge asupra vănzârilor de maşini, piaţa auto elenă coborând la un nivel extrem de scăzut în comparaţie cu anii anteriori. Astfel, cu puţin peste 50.000 de maşini vândute în perioada ianuarie-august, piaţa din Grecia a scăzut cu nu mai puţin de 40.7% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011, după ce scăderea înregistrată în 2011 fusese la rândul său una foarte abruptă faţă de 2010: 37.1%.

bodybuilding

Cel mai afectat segment este cel al maşinilor sportive şi de lux, grecii preferând să renunţe la status şi imagine într-o perioadă în care ţara e afundată într-o gaură economică imensă. Astfel, dacă Porsche a reuşit să vândă 336 de maşini în 2009 (an în care criza financiară a început să se manifeste serios şi în Grecia), dealerii eleni ai mărcii germane au reuşit să găsească doar 24 de clienţi în perioada ianuarie-august 2012. O poveste şi mai tristă vine de la celelalte mărci: Jaguar a vândut doar două maşini în Grecia în acest an, la fel ca Aston Martin, care însă nu a reuşit să vândă decât două exemplare ale ineditului Cygnet, model bazat pe Toyota iQ.

diselok

Nici numele cu adevărat exclusiviste nu au stat bine în Grecia în acest an. În curtea celor de la Ferrari Grecia e dezastru după ce anul trecut au vândut 24 de maşini, iar în acest an nu au găsit nici măcar un client, în timp ce Lamborghini şi Bentley au reuşit să vândă 7, respectiv 5 maşini în acest an.

Comentarii