lukoil-banenr

Grupul auto Hyundai-Kia a vândut 7.11 milioane de automobile în 2012

Autoproducătorii Hyundai şi Kia, membrii aceluiaşi grup auto, au reuşit din nou să sfideze situaţia economică mondială şi au înregistrat o creştere a vânzărilor în 2012. Respectiva creştere este de 8.9 procente la nivel global, rezultatul total de vânzări al concernului Hyundai – Kia totalizând astfel 7.11 milioane de unităţi. Coreenii au reuşit să-şi depăşească ţinta stabilită pentru 2012, aceasta fiind de a comercializa peste şapte milioane de unităţi în decursul anului 2012.

bodybuilding

diselok

Hyundai a vândut 4.4 milioane de vehicule în 2012, cu 350.000 mai multe decât în anul precedent, în timp ce Kia a vândut 2.71 milioane de unităţi, cu 230.000 mai multe decât în 2011. Pe piaţa din Coreea de Sud, Hyundai şi Kia au înregistrat însă o scădere de două procente a vânzărilor, jumătate faţă de declinul total de patru procente al pieţei. La nivel internaţional, însă, vânzările Hyundai au crescut cu 11% în 2012 şi vânzările Kia au crescut cu 12 procente în decursul aceluiaşi an.

China a fost piaţa pe care Hyundai şi Kia au realizat cea mai mare creştere, de 15.7 procente pentru Hyundai şi de 11 procente pentru Kia, ce ar însemna 855.000 unităţi, respectiv 512.000 unităţi. În anul 2013, concernul Hyundai – Kia se aşteaptă la o creştere de 4.2 procente a vânzărilor, totalizând 7.41 milioane de unităţi.

Comentarii