lukoil-banenr

Grupul Volkswagen analizează o serie de măsuri ample prin care să reducă costurile și să crească profitabilitatea, iar printre acestea se numără și renunțarea la circa 7.000 de angajați.

Pilot Autoexpert

CEO-ul Herbert Diess a anunțat însă că Grupul Volkswagen analizează în prezent inclusiv posibilitatea de a renunța la unul dintre cele 12 branduri pe care le deține. „Revizuim portofoliul nostru de branduri, iar în a doua jumătate a anului vom putea discuta mai multe despre acest subiect”, a declarat el în cadrul unei conferințe de presă.

Chiar dacă a refuzat să ofere detalii suplimentare, Diess a anunțat că mărcile Porscheși Skoda nu sunt de vânzare, ca urmare a faptului că ambele depind în mare măsură de apartenența la Grup pentru a dezvolta modele de nouă generație.

„Uneori se subestimează cât de mult este integrat Porsche în cadrul Grupului. Porsche depinde în proporție de 80% de platformele Audi. Marja de profit de 17.5% înregistrată de Porsche este posibilă numai în cadrul Grupului, iar același lucru se aplică și pentru Skoda. Fără acces la tehnologiile Grupului, Skoda și Porsche ar fi prea mici pentru a dezvolta platforme pentru modele de noua generație”, a completat Diess.

După izbucnirea scandalului Dieselgate, Grupul Volkswagen a analizat opțiunea de a vinde divizia de camioane Man și Scania, însă în cele din urmă a reunit cele două branduri într-o singură companie pe nume Traton. O altă opțiune viza renunțarea la producătorul de motociclete Ducati.

Comentarii