lukoil-banenr

GT 86 se întâlneşte cu primul model sport produs de Toyota

Toyota a lansat pe piaţa din Japonia prin anul 1965 primul model sport din gamă care a fost denumit S800. Modelul a fost proiectat de designerul Shozo Sato şi inginerul Tatsuo Hasegawa, care s-au inspirat din industria aeronauticii şi au folosit elemente din aluminiu cu scopul de a se obţine o greutate redusă şi nişte forme adecvate pentru o maşină cu valenţe sportive.

bodybuilding

diselok

Toyota S800 are o masă de 580 de kilograme, iar sub capotă se ascunde un motor boxer de 0.8 litri, cu doi cilindri. Totuşi, nu motorizarea a fost problema acestei maşini. Mai degrabă, o problemă ar fi faptul că s-a comercializat doar în Japonia. În plus, Toyota S800 a fost produsă într-o serie limitată la 3.131 de exemplare, din anul 1965 până în anul 1969. S-ar părea că în zilele noastre ar mai fi doar câteva unităţi, existente tot în Japonia.

Totuşi, la sfârşitul lunii trecute, Toyota a prezentat modelul sport GT 86 care va fi comercializat la nivel global începând cu primăvara anului 2012. Până atunci, a fost prezentat un video în care noul GT 86 se întâlneşte cu modelul clasic S800. Dacă vrei să le vezi în mişcare şi să le asculţi sunetul motoarelor, ar trebui să urmăreşti filmuleţul următor.

Comentarii