lukoil-banenr

Nu este chiar un succes politic acest pas, dar mă bucur că guvernanţii noştri au înţeles într-un final (doar parţial) că metodele primitive de impozitare a maşinilor importate în ţară, au sărăcit bugetul statului catastrofal. Mai exact, peste 33.8 de milioane de lei, echivalentul a peste 1.5 milioane euro, s-au pierdut doar din această cauză, ca să nu mai vorbim de efectele adverse, rezultate pe fonul creşterii numărului de maşini cu numere străine care au invadat ţara.

bodybuilding

Iar pentru a încerca să redreseze un pic situaţia, autorii proiectului politica fiscală bugetară, s-au gândit ca începând cu anul 2017, accizele la importul de automobile, echipate cu motoare „mari” să fie redus. Reducerea de preţ ar însemna o trecere de la 3.72 euro/cm3 la 2.50 euro/cm3 şi se referă la automobilele echipate cu motoare pe benzină a cărui volum depăşeşte 3.000 de cmc, sau cele diesel cu un volum de peste 2.500 cmc.

diselok

Despre acest lucru au discutat reporterii sputnik.md cu economistul Veaceslav Ioniţă care s-a grăbit să vină cu o recomandare către potenţialii cumpărători de maşini noi, încurajându-i să mai rabde un pic, pentru că altfel vor „economisi minim 3.050 de euro la procurarea unei mașini cu motor diesel sau minimum 3.660 de euro la procurarea unui autoturism pe benzină”, citează sursa.

Un alt beneficiu de pe urma reducerii accizelor, ar putea fi şi ieftinirea maşinilor la mâna a doua, importate deja în ţară, după preţurile vechi. Păcat doar că, autorităţile nu au capacitate suficientă de a înţelege că stimulând importul de maşini noi, vor putea curăţa drumurile de rable vechi cu numere de înmatriculare străină şi totodată vor reînnoi parcul de automobile. Ca să nu mai vorbim despre crearea de condiţii optime pentru dealerii oficiali din ţară care se zbat la limită, reducerea nivelului de poluare, etc…

Guvernul este nevoit să recurgă la aceste măsuri deoarece importul de mașini pe benzină, cu capacitate cilindrică mare s-a redus de cinci ori, de la 1.452 de unități în 2014 la doar 300 de unități în 2015.

 

 

Comentarii