lukoil-banenr

Hyundai Genesis Coupé Hurricane SC

La Salonul SEMA desfăşurat în Las Vegas, Hyundai a lansat un prototip botezat Genesis Coupé Hurricane SC. Acesta este rezultatul obţinut după doi ani de eforturi depuse de echipele de la Hyundai America Technical Center Inc. în colaborare cu Magnuson Products, Rhys Millen Racing, Harman International şi Torvec Inc.

bodybuilding

diselok

Sub capota acestui prototip se ascunde un motor V6 de 3.8 litri care a fost hrănit eficient pentru a fi capabil să ofere 450 CP. Acesta elimină noxele printr-un sistem de evacuare sportiv şi lucrează cot la cot cu mai multe elemente care îl ajută să fie performant, cum ar fi un turbocompresor dezvoltat de Magnuson.

Hyundai Genesis Coupé Hurricane SC a fost echipat cu un set de suspensii rigide, care au un cuvânt de spus în ceea ce priveşte manevrabilitatea şi un sistem de frânare Brembo care se ascunde în spatele jantelor cu dimensiuni de 19 inci.

Terry Peddicord, manager de vânzări la Magnuson a declarat că ″unul dintre aspectele interesante ale acestui proiect este faptul că Genesis Hurricane SC nu este doar un alt model pentru spectacolul pe circuit. Mai degrabă, este un cobai prin care se va încerca împingerea limitelor acestei maşini şi a întregului segment de vehicule″.

Şoarece de laborator sau nu, prototipul de la Hyundai a fost decorat la exterior şi interior de Rhys Millen Racing. Asta la scurt timp după ce RMR a arătat la sfârşitul lunii trecute propriul Genesis Coupé, dotat cu un motor V8 de 5.0 litri. Poţi să vezi mai jos un filmuleţ în care sunt prezentate diverse etape din timpul realizării proiectului, dar până atunci ar mai fi ceva de spus despre Genesis Coupé Hurricane SC.

Deci, ca să revenim, la exterior, cei de la RMR au pregătit pentru Genesis Coupé Hurricane SC un pachet aerodinamic alcătuit din multe accesorii pe care le regăseşti prin atelierele celor care se ocupă de tuning. Mai exact, pachetul cuprinde o bară de protecţie care lasă impresia că este echipată cu două lansatoare de rachete, o grilă dubioasă care pare neterminată, o capotă în ton cu pragurile laterale şi cu spoilerele, un difuzor din care ies cu neruşinare cele patru ţevi de eşapament şi un eleron meschin integrat în capota portbagajului.

La interior, printre altele, scaunele au fost îmbrăcate cu piele de calitate superioară, de la Katzkin. Culoarea albastră a fost aleasă pentru mai multe materiale, printre care şi pentru un detaliu mic, dar foarte important atunci când apare pe o maşină cu valenţe sportive – inelul de pe volan.

Comentarii