lukoil-banenr

Pentru a putea înlătura orice urmă de dubiu în privinţa calităţii de asamblare a modelelor constructorului coreean de automobile, cei de la Hyundai au apelat la un truc inedit. Aceştia au pus scenariul unui crash-test live, organizat şi desfăşurat chiar în faţa spectatorilor!

bodybuilding

Printre clienţii Hyundai circulau zvonuri despre calitatea proastă a modelelor asamblate pentru piaţa domestică, fapt infirmat de coreeni dar care era totuţi prea puţin credibil. Astfel Hyundai s-a văzut în situaţia de a redresa lucrurile şi pentru aceasta a apelat la o metodă puţin mai ieşită din comun.

diselok

La poluri opuse au fost, dreapt şi stânga, au fost aliniate două maşini absolut noi, este vorba de generaţia actuală a modelului Sonata. Una dintre ele a fost asamblată în Coreea, iar cealaltă în SUA. Ce a urmat avea să şocheze plăcut publicul, care a a sistat la un crash test frontal, executat la viteze de 56km/h!

Atât spectatorii cât şi jurnaliştii prezenţi la faţa locului au avut apoi posibilitatea să inspecteze ambele automobile întru a depista diferenţele dintre cele două. Din fericire, convingerile producătorului de automobile coreean s-au adeverit, nu există nici o diferenţă!

Comentarii