lukoil-banenr

În acest an primăriile vor primi până la 450 de milioane de lei pentru reparația drumurilor intravilane. Banii vor fi alocați din fondul rutier pentru anul 2015, care constituie 1,523 miliarde lei. Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței de lucru a Consiliului Fondului Rutier, care a avut loc astăzi la Guvern.

bodybuilding

Prim-ministrul Chiril Gaburici a precizat că sarcina prioritară pentru acest an este efectuarea controlului lucrărilor la toate etapele. „Trebuie să ducem o evidență strictă, de la inițierea lucrărilor de reparație a drumurilor, până la finalizarea lor. O altă prioritate este securitatea rutieră. Vreau să menționez, în special, despre necesitatea separării benzilor pe drumurile renovate recent, dar și plasarea marcajelor rutiere”, a spus șeful Executivului.

diselok

Un alt subiect discutat în cadrul ședinței a fost colectarea taxelor de drum. Potrivit datelor statistice, peste 40 la sută dintre proprietarii de autovehicule nu achită această taxă. O soluție propusă a fost monitorizarea mașinilor prin sistemul de supraveghere video de pe traseele din țară.

Pentru întreţinerea și reparația drumurilor se va cheltui 1 miliard 71,748 milioane de lei, inclusiv pentru drumurile naţionale – 678,048 milioane de lei şi a drumurilor locale – 393,700 milioane de lei. Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, a menționat că, și în acest an, prioritare vor fi drumurile de acces spre școli, centre medicale și alte obiecte sociale.

Fondul rutier este utilizat pentru finanţarea întreţinerii, reparaţiei şi reconstrucţiei drumurilor publice naţionale şi locale, administrării și proiectării drumurilor publice, dar şi pentru procurarea tehnicii şi utilajului necesar întreținerii drumurilor, susţinerii anumitor lucrări de cercetare ştiinţifică, proiectare şi construcţie în domeniu.

text: Vadim Ungureanu

Comentarii