lukoil-banenr

Despre noul E-Class, AutoExpert a mai scris chiar în urmă cu o săptămână, astfel că cititorii care nu au reuşit să facă cunoştinţă îndeaproape cu noul model o pot face acum, urmărind link-ul de mai sus. Astăzi însă revenim cu câteva poze proaspete a unuia dintre cele mai aşteptate modele din gama producătorului german de automobile, prezentat recent la Salonul Auto de la Detroit (NAIAS). 

bodybuilding

Ne-am obişnuit deja să vedem că există o diferenţă simţitoare între pozele profesionist lucrate, publicate de oficialii companiei şi cele pe care le vedem surprinse de jurnaliştii auto. Chiar dacă maşina nu este în habitatul său natural, adică pe drumurile publice, şi o vedem într-un spaţiu închis, totuşi E-Class-ul ni se dezvăluie într-o nouă înfăţişare. Încep să devină clare adevăratele proporţii ale maşinii iar formele sale voluptoase prind contur în jocul umbrelor.

diselok

Asemănarea cu C-Class şi S-Class a încetat parcă să mai fie atât de nocivă pentru suflet, iar E-Class-ul se impune până la urmă ca un automobil premium de lux, desinestătător. Pun pariu că atunci când va ajunge să fie văzut şi în showroom-ul din ţară, mulţi clienţi îşi vor schimba radical părerea!

000 (1)

000 (2)

000 (3)

Vă amintim că E-Class-ul îşi va începe cariera în versiunea de bază E220D, care utilizează serviciile unui propulsor pe motorină, cu un volum de 2.0 litri şi o putere totală de 192 CP. Acesta va fi urmat de un benzinar cu o capacitate cilindrică egală, performanţele tehnice ale căruia sunt deocamdată ţinute în taină. Ştim doar că acelaşi propulsor va debuta într-un tandem cu un motor electric, în varianta E350e, ce va asigura o rezervă de 275 CP. Gama de benzinare va include unităţi capabile să livreze între 183 şi 333 de cai putere, iar varianta de top este rezervată modelului preparat de AMG, ce promite în jur de 600 CP, storşi dintr-un V8 de 4.0 litri, turbo-aspirat.

Indiferent de selecţie, Mercedes a ales să echipeze toate versiunile cu transmisia automată cu nouă rapoarte 9G-Tronic.

Mercedes-Benz E-Klasse Limousine (W 213) 2016 Mercedes-Benz E-Cl

Mercedes-Benz E-Klasse Limousine (W 213) 2016 Mercedes-Benz E-Cl

Mercedes-Benz E-Klasse Limousine (W 213) 2016 Mercedes-Benz E-Cl

Mercedes-Benz E-Klasse Limousine (W 213) 2016 Mercedes-Benz E-Cl

Mercedes-Benz E-Klasse Limousine (W 213) 2016 Mercedes-Benz E-Cl

Comentarii