lukoil-banenr

Dacă ai vândut mai mult de două maşini pe an, vei fi obiligat să achiţi statului o taxă specială din profitul realizat! Astfel statul vrea să se asigure că nu scapă nimeni de obligaţiunile faţă de buget.

Pilot Autoexpert

Decizia vine ca urmare a exploziei la importul de maşini la mâna a doua, în special cele Euro 2 şi Euro 3, fapt care a contribuit la creşterea vârstei medii a parcului auto naţional. În acest context, se doreşte aplicarea unor taxe pentru activităţi independente, impuse şi comercianţilor de automobile. Cu alte cuvinte, orice persoană care vinde mai mult de două automobile pe an va fi încadrată automat în categoria persoanelor cu venit din realizarea de activităţi independente, pentru care este prevăzut un impozit special.

Autorităţile susţin că încearcă altfel să stopeze din viteza acestui fenomen, iar noua lege va activa începând cu anul 2018. Prin prisma celor de la conducere, acest lucru este enunţat în felul următor, „Instituirea unui regim fiscal distinct, aplicabil persoanelor fizice care transferă din patriomoniul personal, în cursul unui an, mai mult de două autoturisme.”

Calculul arată cam aşa. Din venitul total, obţinut din vânzarea automobilelor, vor fi scăzute 40% în calitate de cheltuieli forfetare, iar din suma rămasă, 35% vor constitui deja contribuţiile plătite statului, adică impozitul.

Comentarii