lukoil-banenr

Documente false și un automobil furat, depistate la frontiera moldo-ucraineană! Un ucrainian a vrut să intre în Republica Moldova la volanul unui Lexus RX350 furat din Ucraina, dar a fost reținut de Poliția de Frontieră.

bodybuilding

În ultimele 48 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul punctului de trecere ”Palanca” au depistat mai multe încălcări de trecere ale frontierei de stat, dintre care un automobil furat și două asigurări ”Carte Verde” falsificate. La data de 14 iunie curent, în punctul de trecere ”Palanca”, la intrare în Republica Moldova, s-a prezentat un cetățean al Ucrainei, la volanul unui SUV de marca Lexus RX350. În urma controlului, s-a stabilit că mijlocul de transport este inclus în baza de date Interpol, semnalat ca fiind furat din Ucraina!

diselok

Cu privire la cele constatate, proprietarul autoturismului, în vârstă de 43 ani, a declarat că autoturismul a fost procurat în primăvara anului 2014, de la o conațională, neavând cunoştinţă despre faptul că acesta ar fi furat.

Cel de-al doilea caz a avut loc în dimineața zilei de astăzi. Inspectorii de frontieră au depistat două cărți verzi cu semne de falsificare, prezentate la control de către doi cetățeni ai Ucrainei, în vârstă de 34 și respectiv 36 ani. A ceștia se aflau la volanul automobilelor de model Mercedes Benz și respectiv Tayota Carina, cu numere de înmatriculare ucrainene. În cadrul verificărilor de rigoare, au survenit suspiciuni asupra validității asigurărilor auto obligatorii ,,Cartea Verde”, fapt pentru care actele au fost transferate pentru controlul în linia a doua.

Verificările suplimentare au relevat faptul că actele prezentate conțin indici de falsificare. Materialele de reținere privind ambele cazuri au fost transmise ofițerilor de investigații ai Poliției de Frontieră, care continuă cercetările, în vederea întreprinderii măsurilor legale ce se impun.

Comentarii