lukoil-banenr

Conducătorii auto francezi vor fi nevoiţi să-şi ia adio de la convorbirile telefonice în timp ce se află la volan. Chiar şi şoferii care până acum utilizau dispozitivele handsfree sunt vizaţi de noua lege!

bodybuilding

Noua lege intră în vigoare începând cu ziua de astăzi, 1 iulie 2015, astfel Franţa va deveni prima țară din Uniunea Europeană care interzice folosirea căştilor pentru a vorbi la telefon în timpul condusului. Măsura poate crea un precedent, astfel că şi alte state, ar putea adopta această lege.

diselok

Între timp în Republica Moldova, care pretinde a fi un stat european, purtarea convorbirilor radiotelefonice contrar Regulamentului Circulației Rutiere se sancționează cu o amendă în mărime de la 300 la 400 de lei și cu aplicare a 3 puncte de penalizare. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Național de Patrulare, de la începutul anului 2015 agenții rutieri au documentat 343 de contravenţii în acest caz.

 

Comentarii