lukoil-banenr

Compania Infiniti prezintă un nou teaser al viitorul său prototip ce va fi prezentat în mai puțin de o săptămână în cadrul Concursului de Eleganță de la Pebble Beach. Înainte de debut, producătorul oferă imagini cu designul exterior al conceptului denumit Prototype 10, ce va fi dezvăluit pe data de 23 august.

Pilot Autoexpert

Proiectul Infiniti a fost dezvoltat cu ajutorul echipelor de design din Japonia, Marea Britanie și Statele Unite, iar Karim Habib a fost cel care a coordonat întreagul proiect.

În anul 2017, Infiniti a prezentat Prototype 9 în cadrul Concursului de Eleganță de la Pebble Beach. Japonezii au mizat atunci pe un concept cu linii retro inspirate de mașinile de competiție din anii ’40. Prototype 9 folosea un tren de propulsie electric de 148 de cai putere și un set de baterii cu o capacitate de 30 kWh. Cel mai probabil, noul concept va miza pe un sistem de propulsie similar, însă detaliile sunt ținute „sub cheie” de oficialii Infiniti.

La începutul anului, Infiniti a anunțat că toate modelele lansate după 2021 vor fi electrice sau echipate cu range-extender. Potrivit constructorului, conceptul Prototype 10 va sta la baza unor viitoare modele ”performante, eficiente și confortabile”.

Comentarii