lukoil-banenr

Ai o încălcare fixată de camerele video? Așteaptă deci o invitație în formă de proces verbal, apoi cu ea te prezinți la adresa indicată și ți se întocmește alt proces verbal prin care deja mergi la bancă și o achiți! Asta e la noi, însă iată că cetățenii din Federația Rusă ar putea avea o surpriză legislativă destul de ”interesantă”.

Pilot Autoexpert

După cum ați citit și titlul, deputații ruși au propus ca amenzile în mărime de până la 3000 de ruble, echivalentul a 776 de lei, să fie adjudecate automat și în regim urgentat. Despre acest lucru a vorbit chiar Dmitryi Aristov, într-un interview pentru ”Rossiyskaya Gazeta”. Cum va avea loc mai exact acest lucru, citiți în cele ce urmează.

În baza unei hotărâri judecătorești, va fi trimisă o cerere către băncile din țară, pentru a afla dacă contravenientul are vreun cont bancar deschis și dacă are și surse financiare în acest cont. Apoi, dacă șoferul nu și-a onorat obligațiunea de a achita amenda în timp util, statul își va lua ce-i aparține din acele fonduri bancare. De menționat că s-a propus reducerea termenului de achitare benevolă a amenzii la numai două zile…

Plus la toate, vor fi adăugate și cheltuielile de executare silită a obligațiunii de achitare a amenzii. Simplu și ușor. Mă tem doar să nu aplice o astfel de metodă și la noi!

Comentarii