lukoil-banenr

Jaguar este pe cale să lanseze o nouă generaţie a modelului XF, iar debutul oficial al acesteia este programat pentru ziua de 24 martie. Până atunci însă, britanicii ne-au pregătit o surpriză. Primile imagini video cu interiorul acestuia!

bodybuilding

Succesorul lui Jaguar XF va fi un model absolut nou, desenat şi proiectat de la zero pentru ca în final să devină „cel mai atrăgător model în segmentul său”. Elegant, stilat şi cu proporţii bine puse la punct care îţi inspiră un sentiment de integritate. Sedanul premium se remarcă printr-un design sport, tradiţional Jaguar, dar îşi păstrează totodată spiritul modern.

diselok

1737019671716804866

Cei de la Jaguar vor să ne convingă de faptul că la interior vom găsi luxul şi rafinamentul desăvârşit, iar acesta se traduce prin tapiţerie din piele, inserţii din lemn, trimuri piano black dar şi un nou sistem de infotainment. Putem observa că Jaguar XF va beneficia de un levier al cutiei de viteză asemănător cu cel al modelelor Range Rover, de tip rotativ.

În ce priveşte performanţele, cei de la Jaguar nu s-au grăbit să ne dezvăluie prea multe detalii însă se ştie că una din versiunile de motorizare va fi capabilă să se limiteze la un consum de numai 4.0 litri la sută.

Comentarii