lukoil-banenr

Jenson Button își vinde un superb Porsche de colecție

Dacă entuziasmul tău atinge cote alarmante când dai peste o mașină sport clasică în stare perfectă, care a mai aparținut și unui tip celebru și foarte cool pe deasupra, atunci articolul acesta îți este dedicat.

bodybuilding

diselok

Și te anunțăm că ai motive de bucurie, pentru că un superb Porsche 911 ce a aparținut lui Jenson Button este oficial de vânzare. Mai mult de-atât, nu este orice Porsche 911, ci un 2.7 Carrera RS din 1973.

Trebuie să recunoaștem că știrea asta ne-a cam răvășit mințile. Carrera RS este mașina pe care Porsche a produs-o special pentru pentru a omologa modelul de competiție care a revoluționat lumea curselor în anii ’70. În planul inițial era menționată construcția a doar 500 de exemplare, însă mulțumită cererii susținute Porsche a produs nu mai puțin de 1950 de mașini.

Comparat cu modelul standard, 911 Carrera RS avea o suspensie întărită, frâne mai mari, anvelope mai late pe puntea spate – ce adus implicit la umflarea aripilor posterioare și nu în ultimul rând, vestitul eleron duck-tail. Sub capota din spate avea un motor boxer în șase cilindri, cu capacitate de 2,7 litri, ce producea 210 CP și transforma acest 911 în cea mai rapidă mașină de serie din Germania acelor vremuri. Accelerația 0-100 km/h era îndeplinită în sub șase secunde, iar viteza maximă atingea 245 km/h.

Jenson a pus mâna pe acest Porsche de colecție acum doi ani, mașina în sine fiind o bijuterie cu doar 40.000 km la bord, ce și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în Italia unde a aparținut unui tip pe nume Mario Angiolini, fondator al echipei de curse „Jolly Club”.

Probabil că deja ți-ai făcut o idee despre ce implică un 2.7 Carrera RS pe negru ce a mai aparținut și unui fost campion mondial de Formula 1. Da, ai estimat bine. Acest Porsche va fi listat pe piață la un preț de pornire de… 209,850 £.

Comentarii