lukoil-banenr

Este plăcut să urmăreşti cu producătorul de automobile coreean avansează în industria auto. Recent Kia a prezentat primul său hybrid construit pe baza modelului Optima. Încă de la bun în ceput coreenii mizează pe performanţe, astfel că nu e de mirare că rezerva versiunii Optima PHEV pune la dispoziţie 202 cai putere şi asigură o autonomie de mers în regim full electric de până la 53 de kilometri.

bodybuilding

Prin acest prim pas, Kia îşi materializează intenţiile de a reduce emisiile sale de CO2 cu până la 25% până în 2020. Deloc întâmplător au ales modelul Optima, care este şi cel mai apreciat sedan din gama producătorului, astfel imaginea brandului poate fi mai uşor asociată clasei premium „verzi”. Trenul de propulsie este format din unitatea de 2.0 litri pe benzină de 154 CP şi un motor electric de 67 CP, alimentat de o baterie cu o capacitate de 9.8 kWh. În ansamblu însă puterea totală este cotată la 202 (nu 221) şi 375 Nm de cuplu motor.

diselok

Nu doar puternic dar şi eficient, sedanul asigură o autonomie de mers de 53 de km, cu zero consum de carburanţi, iar prima sută de kilometri poate fi parcursă cu un consum mixt de 1.6 litri, în timp ce emisiile rămân la 37g/km.

Pe lângă motorizare, inginerii şi designerii au lucrat şi la aspectul exterior al maşinii care a fost optimizat din punct de vedere aerodinamic pentru a obţine într-un final un coeficient cX de numai 0.25. Pachetul de inovaţii include deasemenea anvelope cu rezistenţă redusă la rulare, blocurile optice cu LED, suspensia revizuită şi alte câteva mărunţişuri plăcute.

340770l 396388l 513588l

Comentarii