lukoil-banenr

Kit de TUNING SF pentru BMW E30 de la TM Cars

Nicio limită nu poate fi încălcată când vine vorba de tuning, iar ungurii de la TM Cars vor să ne demonstreze asta. Ideea de la care au pornit e simplă: dacă BMW ar fi continuat linia legendarului E30 cu doar mici evoluţii în loc să treacă la noua siluetă a lui E36 şi a urmaşilor săi, am fi avut azi o maşină cu aspect retro-SF. Da, sună ciudat, chiar este ciudat, dar priviţi cum arată rezultatul acestui kit de tuning!

bodybuilding

diselok

30 de ani împlineşte E30 anul acesta, iar cadoul făcut de TM Cars ne arată cum ar fi arătat coupé-urile bavareze în 2012, dacă s-ar fi păstrat aceleaşi linii ale caroseriei.

Tuningul nu interferează cu silueta generală a maşinii, dar îi aduce elemente extrem de actuale: un calandru ascuţit şi în ton cu ultimele concepte BMW, faruri şi stopuri cu LED, precum şi alte elemente exterioare care transformă orice E30 într-o maşină futuristă. În total, sunt 12 piese care înlocuiesc sau se ataşează elementelor de caroserie, iar efectul general este unul de zile mari.

Ungurii promit că vor crea două linii de design diferite – unul de stradă, care păstrează luneta şi pavilionul originalului, precum şi suspensiile originale, deşi roţile sunt ceva mai late; al doilea de curse, care măreşte stâlpul din spate pentru a semăna cu originalul M3, iar pasajele roţilor pot fi ajustate pentru orice fel de suspensii şi roţi de curse.

Întreg kitul e la stadiul de proiectare şi va intra în producţie dacă va exista suficient interes din partea clienţilor.

Comentarii