lukoil-banenr

Iată şi un exemplu de atitudine, în cazul unei probleme similare, care vizează majorarea taxelor la asigurarea civilă auto obligatorie, aşa-zisa RCA. Răsfoind paginile portalului automarket.ro aflăm că mâine, 17 decembrie, capitala României, Bucureşti, va fi paralizată de un protest de amploare.

bodybuilding

În total sunt aşteptate peste 10.000 de autobuze, autocare, taxi-uri şi camioane care vor bloca joi centrul oraşului pentru a protesta împotriva tarifelor mari solicitate pentru asigurările RCA! „Suntem decişi să facem această acţiune de protest în orice condiţii”, susţine Mircea Grigore, reprezentant COTAR.

diselok

Şase organizaţii din domeniul transporturilor vor organiza în intervalul orelor 10:00 – 15:00 un amplu protest în cadrul căruia vor imobiliza 9.000 de autobuze, autocare şi taxi-uri în faţa sediului Guvernului (Piaţa Victoriei), în timp ce 1.000 de camioane vor fi parcate în locuri prestabilite. Protestul va fi declanşat din cauza tarifelor prea mari ale asigurărilor de tip RCA, despre care organizatorii afirmă că în unele cazuri depăşesc preţurile din Germania sau Austria.

„Suntem decişi să facem această acţiune de protest în orice condiţii. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) trebuie să răspundă pentru dezastrul din piaţa de asigurări. Firmele de asigurări achită daunele după 4-6 luni şi atunci doar parţial. În schimb, ni se cere să plătim poliţe de asigurări obligatorii care le depăşesc în multe cazuri pe cele achitate în Germania sau Austria”, explică Mircea Grigore, reprezentant al Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).

Organizatorii solicită ca poliţele de asigurare RCA să fie recunoscute în România indiferent de ţara Uniunii Europene în care a fost încheiată, ceea ce ar permite şoferilor să acceseze oferte din străinătate, eventual mai ieftine. În plus, se anticipează că activitatea de taximetrie va fi în pericol în curând din cauza creşterii prea mari a tarifelor la RCA. De asemenea, organizatorii solicită eliminarea supraaccizei la carburanţi de 7 eurocenţi/litru începând din 2016, şi nu de la 1 ianuarie 2017, aşa cum este prevăzut în prezent.

sursa: automarket.ro

Comentarii