lukoil-banenr

Lamborghini Aventador by Mansory

Se ştie că Mansory este un tuner excentric, iar ultima lor creaţie nu se abate de la regulă. În continuare vă prezentăm cel mai agresiv Lamborghini Aventador de până acum.

bodybuilding

diselok

Cea mai nouă creaţie a tunerului elveţian Mansory nu poate fi trecută cu vederea. Pentru începtut, toată caroseria modelului italian a fost aruncată, fiind înlocuită de una construită în întregime din fibră de carbon. Pe lângă asta, Mansory a mai adăugat praguri modificate şi un eleron, bineînţeles, tot din fibră de carbon.

Compania elveţiană a montat un set de jante ultra-uşoare din … , aţi ghicit, fibră de carbon. Acestea sunt încălţate cu anvelope Pirelli P Zero de dimensiunile 255/30 R20 pe faţă şi 345/25 R21 pe spate. Mansory nu a neglijat motorul V12 de 6,5 litri şi oferă o mărire a puterii de la 691 CP la 744 CP. Modelul italian ajunge acum de la 0 la 100 km/h în doar 2,8 secunde şi se opeşte doar atunci când acul vitezometrului indică valoarea de 355 km/h.

Pe lângă modificările de ordin tehnic şi de la exterior, clienţii pot alege dintr-o varietate de elemente din fibră de carbon şi piele pentru interior. Dacă modelul celor de la Mansory v-a cucerit şi aveţi suficienţi bani, va trebui să vă grăbiţi cu comanda, deoarece se vor fabrica doar şase exemplare.

Comentarii