lukoil-banenr

Land Rover Defender Electric

bodybuilding

Potrivit comunicatului oficial, britanicii încearcă să demonstreze publicului că pot oferi inovaţii în ceea ce priveşte vehiculele cu zero emisii chiar şi în teren accidentat.

diselok

Locul vechiului motor diesel de pe varianta de caroserie Defender 110 a fost luat de o unitate electrică. Motorul cu zero emisii oferă 95 de cai putere şi un cuplu motor de 330 Nm, livrat instant şi constant, ce face posibilă utilizarea unei transmisii speciale, cu o singură treaptă de viteză. Tracţiunea integrală a fost păstrată.

Propulsorul este alimentat de o baterie litiu-ion, cu o capacitate de 27 kWh, suficient pentru o autonomie de 80 de kilometri parcurşi în orice condiţii. Bateria cântăreşte nu mai puţin de 410 kilograme şi a fost amplasată în locul motorului, ce face ca masa totală să crească cu 100 de kilograme faţă de versiunea convenţională şi să se înscrie între valori de 2055 până la 2162 de kilograme, în funcţie de tipul caroseriei.

Cele şapte vehicule electrice au fost dezvoltate de echipa Land Rover Advanced Engineering după o testare cu succes a trenului de propulsie. Printre cele mai dure probe ale modelelor electrice s-au numărat tractarea unei remorci de 12 tone de-a lungul unei pante cu o înclinaţie de 13 grade şi traversarea unui vad cu adâncimea de 800 mm.

Compania Land Rover a declarat că nu planifică producţia în serie a vreunuia din conceptele pe care le va prezenta la Geneva.

Comentarii