lukoil-banenr

Lux grotesc: Audi R8 limuzină realizat de Limo Broker

Ei bine, dacă veţi spune că un Audi R8 limuzină e o inepţie, veţi avea dreptate – dar asta înseamnă că nu faceţi parte din categoria celor care vor să epateze apelând tocmai la inepţii pe patru roţi.

bodybuilding

diselok

Specialistul britanic Limo Broker consideră, probabil, că există un astfel de public suficient de numeros, aşa încât s-a ambiţionat să transforme unul dintre cele mai cunoscute supercaruri din lume, un Audi R8 V10, într-o limuzină. Deocamdată nu avem informaţii despre cât de lungă va fi maşina, dar imaginile ne spun alte lucruri.Audi R8 Limo trece de la doar două portiere şi două locuri la nu mai puţin de 8 portiere şi 8 locuri individuale, în condiţiile în care motorul rămâne plasat în partea din spate. Şi detaliul negru din spate, de pe laterale, rămâne la locul lui, însă noua formă de limuzină a lui R8 ridică serioase semne de întrebare la reuşita estetică a maşinii. Uşile din partea de mijloc a maşinii au o deschidere de tip fluture, în sus, iar scaunele sunt toate foarte sportive – ne îndoim, totuşi, că pasagerii din spate vor gusta senzaţiile tari când maşina va accelera fulminant.

Mai trebuie menţionat că acest proiect există, pentru moment, doar în stadiul virtual, însă britanicii declară că primul exemplar Audi R8 Limo va fi gata cu 3-4 luni mai repede decât se preconizase, datorită bunei primiri de care a dat dovadă la anunţarea proiectului. Aşadar, cine vrea să închirieze o limuzină extravagantă precum Audi R8 Limo, trebuie să aştepte până în vara acestui an.

Comentarii