lukoil-banenr

Septuplul campion mondial de Formula 1 are momente în care este treaz şi momente în care este conştient de ceea ce se întâmplă în jurul său.

bodybuilding

Potrivit purtătoarei de cuvânt Sabine Kehm: „Există scurte momente de conştiinţă şi mici semne de progres. Sunt momente în care Schumacher este treaz şi momente în care este conştient. Nu sunt medic, dar din punct de vedere medical există o distincţie între a fi treaz şi a fi conştient. A fi conştient înseamnă că ai abilitatea de a interacţiona cu mediul înconjurător”.

diselok

Totodată, Kehm a admis că este prea devreme pentru ca medicii să facă o prognoză cu privire la evoluţia stării de sănătate a lui Schumacher şi critică presa internaţională care citează declaraţiile unor medici care nu se ocupă de cazul său.

„Nu avem niciun dubiu în privinţa abilităţilor doctorilor care îl tratează pe Schumacher. Interacţiunea cu Schumacher este foarte limitată, iar o prognoză medicală nu este posibilă. Familia este deranjată de presa care citează doctori care nu îl îngrijesc pe Schumacher şi care relatează minciuni bazate pe aceste declaraţii”, a adăugat ea.

Schumacher este într-un proces de trezire din comă indusă după accidentul suferit la schi la sfârşitul lunii decembrie 2013.

Comentarii