lukoil-banenr

Un atelier de tuning rusesc, Bilenkin Classic Cars, dă dovadă de foarte multă măiestrie în modificarea unui BMW Seria 3 în caroseria E92. Şi nu vorbim despre un simplu tratament cu un bodykit, jante şi o culoare mai specială ci de o transformare totală într-un automobil ce aminteşte Volga GAZ 21!

bodybuilding

Botezat Vintage, coupe-ul de la BCC a fost prezentat recent la Dubai International Motor Show unde cu siguranţă că a lăsat multe semne de întrebare. Dar, haideţi să le luăm pe rând ca să înţelegem mai bine cu ce avem de-a face. Deci, la origini este un BMW Seria 3, peste care s-au îmbrăcat noile panouri de caroserie, lucrate manual şi care ne duc instant cu gândul la automobilele din anii 50-60. Pe atunci, accentul principal era pus pe lux, lemn, piele, crom şi cât mai multe elemente decorative, iar după cum puteţi vedea din imaginile alăturate, Vintage nu duce lipsă de vreo una dintre acestea.

diselok

Iar în timp ce caroseria şi modificările de exterior au fost efectuate în atelierul Bilenkin Classic Cars, atunci de interior s-au preocupat specialiştii de la Cardi. Lor li se datorează nu doar inserţiile din lemn, culorile aprinse sau tapiţeria din piele combinată cu ţesături „artizanale”, ci şi felul în care au reuşit să mascheze tehnologiile high-tech, cu designul şcolii clasice ai acelor ani. Fiecare detaliu este lucrat minuţios iar rezultatul final este chiar impresionant. Se pare că în Rusia, nivelul de customizing a ridicat o nouă treaptă şi cu siguranţă că este peste aşteptările multora.

Observaţi că sunt două modele Vintage şi ambele sunt lucrate în stil diferit, aşa cum şi listă de dotări nu este nici de departe comună. Aşadar, este lesne de presupus şi vă vom da dreptate dacă aţi făcut-o deja, că preţul de achiziţie diferă. Ei bine, oficialii companiei Bilenkin Classic Cars susţin că un model nou Vintage ar putea costa între 130.000 de euro şi 250.000 de euro, iar anual, este planificată construcţia a cel puţin 10 astfel de modele.

00f5ea43d85c783884b67f06f3d729fd_orig

1c8ee14fd43350c51c51235649174d8d_orig

3d5a8a0e7cd48f928997108f49eb9f28_orig

7f32ce7e0ef038dccfd0d9b447eb3cd4_orig

8d6ff08481c5f40b06192a0cf2e9ee20_orig

8eca084ba49e77929c3eb1aedeaefae8_orig

9da8ca9ea33e992ce6c6e054c84509ad285c8de6

21e0b71fb40ce97026c14203acb9f239_orig

46a8db91e41faea25646d7071df00029_orig

050fa715b0ebbbe393eab4ce7bf8e0fe_orig

66ea742e6a0b485a534e59ac4209c153_orig

202c4a0edd046a4374743be8e51fab65cd04dcb7

259db703ef2803c5eff39e26980a6dde_orig

971e3b1d10c76c6529da75bda7f3522b_orig

855111df0519524c89a306422611120d_orig

8641506984f719edc5a01ce59e966af3_orig

a85fd256042a415d707ca0d672f18852d4b6719e

b0370e5873cfa27d3cdccc5f2526fb41_orig

c9d2adf0ba7261e51cd8d00308ab89e7dfaa2199

c78fd5e49af73d03935dd28abb8103229b123ba4

cb34d755baee3dbf8c5cfe49d52fb3067116b1cd

cf2c0bbb0b6399ca452a22746265a432e723e264

cfca437bbc89adaad18c4b79de35266adc381378

d90a96c3657d9a2eeaaaa49827769783ab97af6b

da978829fa99001e9ea37ffd2f2df09250dd6514

 

Comentarii