lukoil-banenr

Specialiştii de la Manhart Performance eu făcut publice primile schiţe cu noul model aflat în proiectare şi care are la bază un BMW X5 M! 

bodybuilding

Chiar dacă ce vedem mai jos sunt doar nişte schiţe, cei de la Manhart Performance ne dau asigurări că anume aşa va arăta noua armă letală a germanilor. Şi trebuie să îi credem pe cuvânt, iar asta deoarece specialiştii MP nu ne-au dezamăgit niciodată până acum.

diselok

După cum spuneam la origini avem un X5 M, iar după intervenţia celor de la Manhart acesta a suferit şi o schimbare de nume iar în viitor va fi cunoscut ca MHX5 750, unde 750 vine de la numărul cailor putere! Germanii vor să ne demonstreze că un „banal” X5 M poate fi transformat într-un adevărat monstru, care pune pe asfalt nu mai puţin de 1.000 Nm de cuplu motor!

9470896801363163452

Din păcate nu putem şti de ce este în stare noua rachetă a celor de la Manhart Performance, aşa cum purtătorii de cuvânt ai companiei germane de tuning au refuzat să intre în detalii, însă fără îndoială că acesta nu va uimi cu o acceleraţie de la zero la prima sută în mai puţin de 4 secunde, aşa cum modelul oficial X5 M realizează acelaşi exerciţiu în 4.2 secunde, având numai 575 de cai putere!

Comentarii