lukoil-banenr

Mansory îşi lasă amprentele pe Audi R8 V10 Spyder

Unii nu şi-au revenit încă după Salonul SEMA care s-a desfăşurat anul acesta în Las Vegas şi îşi arată noile propuneri de tuning. Un exemplu în acest sens ar fi cei de la Mansory, care s-au ocupat de un Audi R8 V10 Spyder.

bodybuilding

diselok

Cu ochiul liber vei observa la exterior că modelul a primit un pachet cu scopul de a-l face să pară mai agresiv. Astfel, au fost montate mai multe elemente, printre care un spoiler frontal, nişte praguri laterale dubioase şi un eleron pe care l-ai putea zări şi de pe Marte, dacă te-ai ambiţiona puţin. Să nu uităm bara de protecţie care a fost crestată de Mansory şi setul de jante scoase parcă din lumea întunericului şi accentuate cu inserţii din fibră de carbon. Nu ştim dacă ar câştiga vreun premiu de frumuseţe, dar ştim că au dimensiuni de 20 de inci.

Dacă arunci o privire şi la interiorul roşcovan îmbrăcat în piele şi garnisit cu fibră de carbon, este greu să ignori numele casei de tuning care a fost imprimat obsesiv. Cam la fel se întâmplă şi cu fibra de carbon, care înveleşte – pe lângă rama parbrizului şi capacele oglinzilor – inclusiv o parte din volan, din planşa de bord şi altele pe care le poţi descoperi chiar tu dacă îţi doreşti asta.

Ceea ce nu se vede, dar se ascunde sub capotă este pachetul de performanţă pe care îl oferă tunerul obsedat de numele pe care îl poartă. Astfel, motorul V10 de 5.2 litri a fost instruit să ofere 544 CP şi 550 Nm cuplu, asta fiind o creştere a puterii cu 27 CP şi 20 Nm în comparaţie cu un model standard. Pe lângă asta, cei de la Mansory au mai adăugat un sistem de evacuare sport şi un filtru de aer performant.

Comentarii