lukoil-banenr

Maserati preconizează lansarea unui concept surpriză la Salonul de la Paris

Maserati va lansa la Salonul de la Paris conceptul unui viitor coupe de două locuri, cu motor plasat central. Modelul ar putea fi văzut şi ca un înlocuitor pentru actualul GranTurismo.

bodybuilding

diselok

Cu numai câteva săptămâni înainte de deschiderea oficială a Salonului Auto de la Paris, Maserati trimite clienţilor săi o scrisoare prin care anunţă discret premiera unui model complet nou. Emailul ajunge şi la câţiva jurnalişti de specialitate ce ne ajută să aflăm că italienii pregătesc o surpriză de proporţii în cadrul salonului parizian.

Se vorbeşte despre un model sportiv, cu două locuri, orientat către nume mari şi impunîtoare, cum ar fi Porsche 911 şi Ferrari 458 Italia. Cel mai probabil noul produs Maserati va fi prezentat în fază de concept, versiunea de serie urmând să ajungă pe piaţă abia peste doi ani. Multe voci susţin că am putea asista chiar şi la un înlocuitor pentru actualul GranTurismo, zvon care nu a fost confirmat deocamdată.

Propulsia va fi asigurată de un motor complet nou şi nu de actualul V8 regăsit pe GranTurismo. Unitatea, dezvoltată de Ferrari pentru 4C, va fi un V6 twin-turbo. Capabil să dezvolte aproximativ 442 de cai putere, motorul va putea să propulseze coupe-ul de numai 1200 de kilograme în doar 4 secunde până la 100 de km/h.

Comentarii