lukoil-banenr

Mercedes-Benz CLA Edition 1 – versiune dedicată lansării

bodybuilding

Mercedes CLA Edition 1 va fi disponibil doar pe o anumită perioadă de timp, limitată la numai 12 luni. Ediţia respectivă se remarcă printr-o serie de nuanţe speciale, spoilerele faţă / spate şi pragurile laterale semnate AMG fiind dintre cele mai vizibile. Tot cu semnătura inginerilor din Affalterbach se laudă şi jantele cu design special în 14 spiţe, finisate în negru şi livrate în compania unei suspensii sport, ce coboară garda la sol cu câteva zeci de milimetri.

diselok

Tot la nivel de exterior, prima ediţie specială din cariera celui de-al doilea coupe cu patru uşi din gama constructorului german mai iese în evidenţă şi prin grila frontală înzestrată cu accente de crom sau prin blocurile optice faţă echipate cu tehnologia Bi-Xenon. Lista cu atracţii principale se încheie cu una dintre cele cinci nuanţe exterioare diferite, printre care se numară şi exclusivista culoare „designo polar silver magno”.

Viitorii clienţi vor fi alintaţi şi la interior unde vor putea găsi scaune îmbrăcate într-o combinaţie de piele şi microfibră – ambele de nuanţă neagră, la care se adaugă un set de dungi şi cusături contrastante în alb şi galben. O pereche de cusături de culoare galbenă poate fi observată şi la nivelul panoului de bord, respectiv feţelor uşilor, nota finală fiind dată de numeroasele accente de aluminiu.

Preţ de pornire al acestei ediţii este de aproximativ 35.402 euro, Mercedes CLA Edition 1 fiind disponibil alături de o gamă de motorizări formată din patru propulsoare, dintre care trei pe benzină şi unul pe motorină, cu valori maxime cuprinse între 122 cai putere şi 200 Nm şi 211 cai putere şi 350 Nm.

Comentarii