lukoil-banenr

O fi avut nemţii vreun plan special de a completa gama de modele cu toate literele din  alfabet sau e doar o altă denumire pentru un alt model, un pic mai diferit, un pic mai „altfel” şi doar de dragul de a avea ceva nou? Aflaţi chiar mai jos, în cele ce urmează.

Cert este că s-a trecut de la zvonuri la fapte, iar noul model de crossover, sau SUV, numit GLB, a fost deja văzut în teste. În cazul acestui prototip, nemţii nu doar că au aplicat folia de camuflaj, dar au pus şi câteva elemente de caroserie în plus, care să îşi ştirbeze din proporţiile şi să îi mascheze formele adevărate.

Ce nu se poate ascunde este platforma pe care se ştie că va fi construit acesta, numită MFA2, şi care face echipă cu toate modelele gamei A, implicit GLA. Asta ne vorbeşte şi despre faptul că motorizările vor fi cam similare şi ar putea include chiar cel mai nou motor dezvoltat de nemţi împreună cu cei de la Renault şi Nissan.

Ce aduce în plus noul GLB? În primul rând, mai mult spaţiu şi un interior un pic mai aerisit, cu geamuri mai mari şi un interior revizuit, inspirat de la viitorul A-Class. Totodată GLB-ul va fi în umbra lui GLC, SUV-ul care concurează deja cu X3 de la BMW. Crossoverul v-a debuta cam prin 2019, aşadar, între timp vom mai afla ce noutăţi ne aduce Mercedes pentru viitor.

Comentarii